Sunt perioade când omului îi merge bine în viaţă, nu este bolnav, afacerile îi prosperă, are bani din belşug şi nu are necazuri mari. Mai are nevoie omul de resurse spirituale în acest caz? Da, în mod sigur are mare nevoie de gânduri şi stări sufleteşti adecvate pentru astfel de perioade. Din nefericire, mulţi oameni nu simt nevoia de Dumnezeu, de mântuire a sufletului atunci când le merge bine. Traiul bun şi banii îi dau adesea omului falsa impresie că este stăpân pe viaţa sa, că este fericit şi nu are nevoie de nicio salvare a sufletului său. Este uneori arogant şi râde cu dispreţ de oamenii credincioşi care se străduiesc să ducă o viaţă sfântă. Poate chiar le face greutăţi sau îi persecută până la moarte fără să aibă mari mustrări de conştiinţă. Îşi găseşte tot felul de scuze şi motivaţii pentru faptele sale şi se simte la adăpost prin averea sa, dar se înșală amarnic.

               În primul rând, omul care trece printr-o perioadă bună a vieţii sale, cu belşug şi sănătate, trebuie să recunoască că toate acestea vin de la Dumnezeu, în mod direct sau indirect, după cum spune înţeleptul Solomon în Eclesiastul 3:13: „Faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.” Trebuie să fim conştienţi că sănătatea, banii şi fericirea oricând se pot termina brusc. Este un mare dar de la Dumnezeu sănătatea, căci fără ea nu te poţi bucura de viaţă. Şi sunt situaţii când doar Dumnezeu prin Isus Cristos îl mai poate ajuta pe om. Domnul Isus ne-a lăsat o pildă despre tragedia ce-l poate ajunge pe omul bogat care nu-L cinstește pe Dumnezeu pentru belşugul său în Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina din Luca 15:16-21: „Şi le-a spus pilda aceasta: Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te! Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” Omul din pilda aceasta n-a înţeles cu adevărat nimic de la viaţă, n-a realizat în mintea sa că Dumnezeu i-a dat sănătate şi i-a permis să adune acele avuţii. A fost lacom de bani căci n-a împărţit şi săracilor din averea sa, n-a făcut acţiuni caritabile consistente ci s-a gândit doar la sine, la distracţiile şi plăcerile sale viitoare. Isus a enunţat în Luca 12:15 un principiu important pentru viaţă: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Aceasta nu înseamnă că omul trebuie să fie un leneş sau un pierde-vară  având ca scuză că el nu-i lacom de bani. Adevărul spus de Mântuitorul este ca omul să fie preocupat de mântuirea sufletului său în primul rând şi să ştie că uneori are de pierdut bunuri şi plăceri pământeşti pentru aceasta. Apoi Domnul îl va ajuta să-şi câştige şi pâinea cea de toate zilele, după cum a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra,” Matei 6:33. Desigur, pentru aceasta este nevoie şi de hărnicia omului.

               În al doilea rând, omul ar trebui să înţeleagă că împlinirea sa interioară bazată pe lucrurile pământeşti este trecătoare şi înşelătoare, şi că ea nu este cu adevărat o împlinire, o bogăţie sufletească pe termen lung. În lumea de dincolo de moarte, sufletele oamenilor nu vor mai simţi împlinire şi fericire datorită bunurilor sau poziţiilor sociale pe care le-au avut în viaţă, ci pe baza credinţei bune dacă au reuşit să şi-o formeze în timpul vieţii. Domnul Isus mustră o întreagă biserică (Laodiceea) în această privinţă, după cum este relatat în Apoc. 3:17-19: „Pentru că zici: sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!” Oamenii din această biserică se considerau bogaţi spiritual şi nu erau conştienţi de lipsurile lor sufleteşti, poate şi din motivul că trăiau într-un oraş prosper şi bogat, în Laodiceea, care era situat nu departe de Efes, fiind ei înşişi probabil oameni avuţi. Adesea se întâmplă că oamenii bogaţi material se cred şi bogaţi spiritual, şi dau sfaturi şi învăţături diverse contrare poruncilor lui Dumnezeu, sau după interesele lor de îmbogăţire sau dominare a altora, contribuind astfel la pierderea mântuirii celor ce-i ascultă. Membrii bisericii Laodiceea nu aveau mult adevăr şi multă credinţă în sufletele lor, căci Domnul îi sfătuieşte să cumpere aur de la El, adică să-şi îmbogăţească sufletele cu adevărurile spuse de El, cu cuvintele, ideile şi credinţa Sa, căci acestea sunt cu adevărat valoroase pe termen lung (de aur), în viaţa veşnică, şi aduc împlinire sufletească atât în timpul vieţii dar mai ales după moarte. Ei aveau o anumită credinţă în Dumnezeu şi în Isus Cristos dar aceasta nu era suficientă pentru mântuirea lor. Credinţa lor era destul de superficială căci faptele lor erau căldicele, adică nu prea multe şi bune în ochii Domnului. Probabil nu cunoşteau suficient poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura lui Isus Cristos, şi nici nu erau preocupaţi să cugete la ele ca să le înţeleagă mai bine. Domnul le spune că ei nu văd încă bine lucrurile necesare pentru mântuirea lor şi-i sfătuieşte să cumpere de la El doctorie pentru ochi, ca să înţeleagă corect lucrurile cu privire la salvarea omului. Făceau un amestec cu alte credinţe şi învăţături idolatre din acea vreme. Mai mergeau probabil şi la petreceri lumeşti şi la sărbători în cinstea unor dumnezei păgâni. În ochii lor tot ce făceau li se părea perfect, dar Domnul le spunea că au mari lipsuri. Lor li se potriveşte şi ce a zis Duhul Sfânt prin prorocul Osea: „Şi Efraim zice: Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat,” Osea 12:8. Adevăratul medicament pentru ochii sufletului se obţine din Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), atunci când omul îl citeşte, îl înţelege şi-l acceptă in inima lui punându-l în practică. Un om are ochii sufletului buni doar atunci când începe să înţeleagă lucrurile importante despre mântuirea lui, aşa cum le înţelege şi le prezintă Dumnezeu în Biblie. Isus îi acuză pe unii preoţi şi învățați din vremea Lui de orbire spirituală în Ioan 9:39-41: „Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi şi noi orbi! Dacă aţi fi orbi, le-a răspuns Isus, n-aţi avea păcat, dar acum ziceţi: Vedem. Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.” Spre nefericirea lor, ei n-au văzut în Isus pe trimisul lui Dumnezeu pentru ei, nu I-au acceptat învăţătura deşi au văzut toate vindecările şi minunile făcute de Isus, ci L-au respins şi în final L-au condamnat la moarte. Au fost orbiţi spiritual de plăcerile lor şi de teama că-şi vor pierde scaunele din sinagogi şi alte poziţii pe care le ocupau în societatea vremii. Orbirea lor spirituală a fost mare şi nu s-au vindecat de ea cu toate eforturile făcute de Dumnezeu prin Isus Cristos pentru ei. Domnul a avut un plan bun pentru ei, să-i vindece spiritual şi să-i mântuiască, dar ei n-au acceptat voia lui Dumnezeu, după cum scrie la Luca 7:29-30: „Şi tot norodul care l-a auzit şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan, dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.” Sunt oameni care cred că vor scăpa ei cumva la judecata finală, chiar dacă au trăit cum au vrut pe pământ, având o credință căldicică de amestec între bine şi rău în sufletele lor. Dar apostolul Petru ne avertizează că judecata lui Dumnezeu va fi dreaptă şi fără părtinire. 1 Petru 4:18 spune astfel: „Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”

               În al treilea rând, omul trebuie să nu se mândrească, să nu se îngâmfe şi să nu fie arogant pentru realizările sale materiale, pentru ceea ce a reușit să facă în viață, ci să-L binecuvânteze pe Dumnezeu pentru tot ce are și să-I fie recunoscător prin ascultarea și împlinirea poruncilor Sale. Deuteronom 8 descrie în mod minunat cuvintele lui Dumnezeu cu  privire la perioadele de belşug din viaţa omului, de unde luăm şi noi câteva versete aici. Deut. 8:10-14,19-20 spune astfel: „Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o. Vezi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care ţi le dau azi. Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul şi crescându-ţi tot ce ai, ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât azi că veţi pieri. Veţi pieri ca şi neamurile pe care le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.”

               În al 4-lea rând, omul căruia îi merge bine ar trebui să fie mult mai simțitor la nevoile oamenilor din jur și să-i ajute când poate, fără a se lăuda sau mândri cu aceasta. Facerea de bine, altruismul, dărnicia sunt resurse spirituale care aduc binecuvântare în viaţa omului şi-i pot lungi viaţa pe pământ. „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea,” zice înţeleptul în Prov. 19:17. Astfel de fapte aduc împlinire sufletească şi-l ajută pe om să nu cadă în groapa lăcomiei sau zgârceniei, ci-l fac mai credincios şi bun. În Pilda bogatului nemilostiv spusă de Isus în Luca 16 ni se prezintă doi oameni: unul bogat şi înclinat spre plăcerile lumeşti dar sărac de valori spirituale în sufletul său, şi unul sărac şi cu bube, cu greutăţi şi necazuri, dar credincios şi bun la suflet, Lazăr. În timpul vieţii pe pământ Lazăr a dus-o mai greu uneori cu bubele sale, în timp ce bogatul „ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire” (v. 19). După moarte însă lucrurile s-au schimbat exact invers: Lazăr a fost primit în fericirea din Ȋmpărăţia lui Dumnezeu iar bogatul lăsat în nebuloasa şi chinul de afară. Luca 16:25-26 descrie astfel situaţia celor doi: „Fiule, i-a răspuns Avraam, adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a ajuns în Iad nu pentru că a fost bogat, ci pentru necredinţa sa şi faptele sale egoiste, pentru lipsa sa de dragoste faţă de Dumnezeu şi alţi oameni, şi pentru nepăsarea sa faţă de poruncile lui Dumnezeu. Iov, de exemplu, a fost un om bogat, dar şi credincios, corect şi altruist. Câteva dintre faptele sale bune sunt descrise în Iov 31:16-23. El zice: „Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei, dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să fi avut şi el partea lui din ea, ... atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme! Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.” Iov nu doar că a fost un om milos şi darnic, dar a fost şi moral, drept şi fără viclenii. El îl invită pe Dumnezeu să-l cântărească în cântarul său spiritual, să-i măsoară faptele şi gândurile sale. Iov 31:1-12 spune astfel: „Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. Dacă am umblat cu minciuna, dacă mi-a alergat piciorul după înşelăciune, să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea! De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele, atunci eu să semăn, şi altul să secere şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!” Lazăr, pe de altă parte, n-a ajuns în Rai pentru că a fost sărac şi cu bube, ci pentru că L-a iubit pe Cel ce i-a dat viaţă şi a ascultat de poruncile Lui cu bucurie.